sabato 18 dicembre 2010

IGNATUL- TAIATUL PORCULUI

             Ne mai desparte foarte putin de una dintre zilele importante de peste an, Taiatul Porcului, desi dupa parerea unora, in special de la sate, porcul nu trebuie taiat in ziua de IGNAT pentru ca tocmai in acesta zi, porcul se asteapta sa fie taiat, prin urmare ziua de taiere ar trebuie sa fie cu totul alta. 
             Se spune ca in aceasta zi gospodinele nu ar trebuie sa spele rufe, pentru ca porcul in furia lui, trage totul de pe culme si sfasie.
             Mitul Ignatului relateza un paricid a carui ispasire are loc in fiecare an la 20 decembrie, in preajma solstitiului de iarna, cand se celebreaza cele mai importante sarbatori ale soarelui. Ignat, gospodar de frunte in satul lui, se spune ca si-a omorat tatal, insa nu pentru ca a fost indemnat de Diavol, ci aparent din greseala: „Ignat, cu ta-sau, s-au apucat sa taie si ei porcul. Cand a vrut Ignat sa dea cu securea in capul porcului, nimereste pe ta-sau si-l omoara! El, ce sa faca? L-a omorat, l-a omorat!… Incepe a se vaieta: ca ce-a gresit de-a omorat pe ta-sau?!”Aceasta greseala este de fapt cea care a dat voie manifestarii unui nou si puternic ritual de sacrificare, practicat in pragul de innoire a timpului, inainte de Craciun.
             Asemenea razelor soarelui, sangele are darul de a purifica spatiul si fapturile, de a incuraja renasterea soarelui, de a risipi amenintarile malefice. Exista, la romani, ”superstitia” ca in ziua de Ignat trebuie sa vezi, ba chiar sa te manjesti cu sange: "Chiar de n-ai taia un porc, taie cel putin o pasere (…) ca asa e bine: sa vezi sange in ziua de Ignat, ca numai atunci vei fi ferit de boale”.
             De asemenea, sangele scurs dupa sacrificiu nu trebuie risipit. Mai cu seama daca porcul era negru, tot sangele i se strangea intr-o strachina, amestecat cu mei, pentru a fi folosit in restul anului la descantat.
             Iata cum, potrivit religiozitatii populare, sangele porcului, adica tocmai ceea ce, in timpul postului, se crede ca ne spurca, in timpul acestei sarbatori ne purifica. 
            Tot in traditia populara de ziua Ignatului, dupa ce se taie porcul,  se parleste, spala si acoperit cu saci tesuti din canepa , se aseaza cel mai tanar baiat din familie, in felul acesta carnea se va infragezi si va fi mai gustoasa.
              Dar cine nu stie de pomana porcului ?
             Cratita rotunda, plina inauntru cu jumari proaspete bine prajite in grasime, o mamaliga mare cat roata carului pe mijlocul mesei si ulcica de vin rosu.
              Pofta buna si sanatate multa !!!
                                                                                                                       crestinortodox                    

Nessun commento:

Posta un commento